Un fel de poveste…

De acord, nu e chiar o poveste, ci mai curând un fel de explicaţie a acestui experiment. De fapt, nici chiar explicaţie... şi nici chiar experiment... Hai să-i spunem un fel de „bun venit” pentru cei / cele care, întâmplător sau nu, au ajuns pe aici şi un mod cam timid de a începe o poveste care sper să fie fără sfârşit şi aici, pentru că în viaţa reală ştiu deja că este. Ce este, aşadar, locul acesta? Este un blog, evident, cu poveşti, cu pantofi şi cu tot ce poate deriva din aceste două noţiuni aparent fără prea multe legături între ele. Vă aşteptaţi poate la Cenuşăreasa ori la Motanul încălţat? Îşi vor găsi cu siguranţă şi poveştile poveşti locul pe aici la un moment dat. Deocamdată simt nevoia să-mi dau, cred, mie însămi o explicaţie pentru această ispravă virtuală. Aşa încât, lucrurile stau cam aşa...

Întotdeauna am avut o slăbiciune pentru pantofi, pentru pantofii frumoşi, desigur, pentru pantofii aceia care te fac să simţi că pluteşti chiar dacă uneori suferi de pe urma lor vreo câteva zile, după cine ştie ce plutire prelungită. Şi mi s-a fixat mie în cap aşa că orice femeie care îşi respectă feminitatea trebuie să aibă măcar o dată în viaţa ei o slăbiciune pentru o pereche de pantofi. Şi să nu mă contrazici, pentru că dacă o faci... ori nu eşti femeie (şi în cazul ăsta eşti iertat), ori nu ai avut încă pesemne revelaţia propriei feminităţi. Pasiunea pentru poveşti o are, cred, oricare dintre noi, încă din vremea Cenuşăresei şi a Motanului încălţat. Unii au pierdut-o, poate, pe drum, printre facturi neachitate, cumpărături în hipermarketuri şi ore suplimentare la serviciu. Sunt convinsă însă că în fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, mai supravieţuieşte o urmă de copilărie. Aşa că, de ce nu? Poveşti cu pantofi – copilăreşti, haioase, pline de cohcetării, de adevăruri şi de fantezii. Nu ai nevoie de ele? Să ştii că nici eu nu aveam, până la un moment dat. Care moment? Ei hai, asta-i bună, doar nu vrei să afli totul din prima. Desigur, poţi închide fereastra chiar acum – ai un X în dreapta sus pentru asta – sau doar aşa, de amorul artei, poţi trece mai departe la „next blog”. Nu cred că pierzi ceva vital pentru existenţa ta de azi, nici de mâine. Şi nu, nu nu e o strategie de psihologie inversă, îţi garantez! Chiar poţi închide acum. Dacă citeşti asta, ştiu însă deja că vei reveni. De ce? Pentru că, probabil... îţi plac poveştile şi pantofii. În fond, despre asta e vorba. Cum? Mă înşel? Dă-mi voie să te contrazic... şi să te rog să revii după ce îţi vei fi cumpărat următoarea pereche de pantofi. Ştiu eu de ce... :)